vineri, 9 octombrie 2009

UBISOFT anunta deschiderea celui de-al doilea an al "CRAIOVA GAMING CENTER"

0
UBISOFT ŞI FACULTATEA DE AUTOMATICĂ, CALCULATOARE ŞI ELECTRONICĂ ANUNŢĂ DESCHIDEREA CELUI DE-AL DOILEA AN AL „CRAIOVA GAMING CENTER”

Joi, 1 octombrie 2009, Craiova – Ubisoft şi Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică anunţă deschiderea celui de-al doilea an al „Craiova Gaming Center”, program de traininguri gratuite pentru elevi şi studenţi în domeniul realizării jocurilor video.

Durata trainingurilor este de un an universitar, octombrie 2009-iulie 2010, trainingurile fiind structurate în două semestre. Cursurile sunt axate pe Game Development – dezvoltarea jocurilor video şi se vor desfăşura în fiecare săptămână, sămbăta, începând cu ora 10:00 în aulele şi laboratoarele din cadrul Facultății din Bulevardul Decebal, Nr. 107, participanţii beneficiind astfel atât de dotările performante puse la dispoziţie de cei doi parteneri, cât şi de cunoştinţele temeinice ale trainerilor.

În primele două ședințe cursanții vor afla detalii despre ce înseamnă „Game Development”, apoi aceștia îşi vor alege una din direcţiile de aprofundare: Programare (C/C++, DirectX şi OpenGL), Grafică 2D şi 3D sau Level/Game Design. Pentru cei mai buni dintre cursanţi vor exista premii motivante, iar la sfârşitul training-urilor participanţii vor fi recompensaţi cu diplome.

Prima întâlnire va avea are loc pe data de 17 octombrie 2009, la ora 11:00, în Aula Constantin Belea, în cadrul Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică.

Prima ediţie a trainingurilor gratuite organizate de UBISOFT şi Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică a avut un real succes în rândurile elevilor şi studenţilor din Craiova. Ediţia 2008-2009 a cursurilor a reunit 600 de persoane interesate să-şi dezvolte cunoştinţele în domeniul Gaming. Aceste traininguri au fost gândite ca un ajutor în formarea participanţilor, dar şi ca o specializare, la ele putând lua parte atât persoane fără experiență în domeniu însă foarte motivate, dar şi cei care doresc să îşi aprofundeze cunoştinţele în dezvoltarea unui joc video.


Despre Ubisoft
Ubisoft este unul dintre cei mai importanţi producători, publisheri și distribuitori de produse de divertisment interactive, la nivel mondial, care a crescut considerabil printr-o gamă de produse şi parteneriate, diversificate și de calitate. Ubisoft are echipe de dezvoltare în 28 de țări și distribuie jocuri în 55 ţări pretutindeni în lume. Obiectivul principal este realizarea de jocuri video de cea mai înaltă calitate, folosind tehnologii de ultimă oră. În anul fiscal 2007-08 Ubisoft a înregistrat o cifră de vânzări de 928 milioane de euro. Pentru mai multe detalii vă rog vizitați, www.ubisoftgroup.com.


© 2009 Ubisoft Entertainment. Toate drepturile rezervate. Ubisoft, Ubi.com, şi sigla Ubisoft logo sunt mărci înregistrate ale Ubisoft Entertainment în SUA şi/sau alte ţări.

No Response to "UBISOFT anunta deschiderea celui de-al doilea an al "CRAIOVA GAMING CENTER""

Trimiteți un comentariu