Campaniile publicitare ale companiilor de telefonie mobilă au devenit, în ultima perioadă, din ce în ce mai agresive, iar utilizatorii au dat buluc în magazinele acestora fără a fi foarte atenţi la ofertele acestora. O situaţie de acest gen a ajuns pe masa reprezentanţilor Consiliului Naţional al Audiovizualului. De fapt, inspectorii de la CNA au verificat oferta Cosmote din ultima perioadă. S-a constatat că în cazul cartelelor, sub mesajul care promovează extraopţiunile de tipul „800 de minute în reţea, 800 de mesaje scrise în reţea şi 100 de minute naţionale şi internaţionale”, contra unui cost de cinci euro lunar, clientul este indus în eroare. S-a stabilit că toate ofertele printate pentru această campanie conţin o adnotare care anunţă că tarifarea convorbirilor din extraopţiune se realizează la secundă după primele trei minute indivizibile, nu după primul munut, aşa cum se întâmplă şi în celelalte reţele. După un scurt calcul, această ofertă nu este deloc atrăgătoare. În realitate, clienţii Cosmote primesc doar 266 de minute de convorbiri efective în reţea şi 33 de minute de convorbiri în alte reţele de telefonie mobilă. Asta înseamnă că dacă un client şi-a consumat minutele în reţea va face cost suplimentar atunci când apelează în Cosmote din cauză că nu va consuma minutele naţionale. Cosmote atunci când s-a relansat a scos pe piaţă mai multe oferte, însă fără steluţele care reprezintă note ale acestei companii. În urma acestei oferte, Cosmote îşi obligă clienţii să plătască trei minute chiar dacă apelul telefonic durează o secundă.
La ora actuală, pe piaţa de telefonie mobilă din România există încă două oferte. Orange pune la dispoziţia utilizatorilor cartele preplătite cu 600 de minute în reţea, 600 de mesaje în reţea şi 50 de minute naţionale şi internaţionale pentru acelaşi preţ de cinci euro lunar. Vodafone a scos pe piaţă extraopţiune cu 500 de minute în reţea, 500 de sms-uri în reţea şi 50 de minute naţionale şi internaţionale, la patru euro pe lună. Dintr-o scurtă analiză, Cosmote are preţul mai mare de două ori faţă de companiile naţionale, încercând să îşi atragă clienţi cu ajutorul unor oferte care „sună” a ţeapă.


No Response to "Steluţa Cosmote te bagă la plată"
Trimiteți un comentariu